Ziua literaturii estoniene a fost marcată de emisiunea culturală “Delta”, care a fost transmisă în direct de la Biblioteca Universității din Tartu, unde Ambasada Utopiei și-a deschis porțile în hol și l-a invitat printre alții pe David Vseviov să vorbească despre tema “Cartea estoniană de 1000 de ani”, sperând că, în mijlocul zecilor de predicții, viziuni, utopii și speranțe, va ieși la iveală și o fărâmă de adevăr. Mulțumesc pentru oportunitatea de a împărtăși cu voi câteva gânduri vagi. Nu știu de unde provin ele. Poate dintr-o noapte nedormită, poate pentru că nu am citit nicio carte în ultimele opt sau nouă ore. Profesia mea este de istoric și, când suntem într-o situație fără ieșire, toți am văzut acea ceas care ne spune că nu am petrecut suficient timp, atunci o soluție este să aruncăm o privire în trecut și să ne gândim la ce s-a întâmplat acum 500 de ani. Nu este nimic fundamental nou: o mare revoltă a țăranilor, războaie în Italia, spaniolii pun capăt vechilor civilizații și culturi din America de Sud. Deci, în principiu, totul este la fel. Un fir de speranță pe care îl văd când mă uit spre viitor vine din felul în care definim termenul “carte”. Dacă introducem, de exemplu, într-un motor de căutare întrebarea “bibliotecă”, vom primi răspunsul că primele biblioteci datează din jurul anului 2500 î.Hr. Și ce reprezintă aceste biblioteci? Sunt doar colecții de tăblițe de lut. Aceasta m-a făcut să mă gândesc cum definim noi cartea. Am senzația că peste 500 de ani, când urmașii noștri se vor aduna aici și vor reflecta asupra a ceea ce va fi peste 1500 de ani, este puțin probabil ca biblioteca universității să mai conțină aceleași cărți și cărți în sine. Și am senzația, din nou, poate din cauza unei nopți nedormite, că eu însumi am devenit o carte. Poate în asta constă speranța pentru viitor. Că omul, în mod ipotetic, dacă îl putem defini astfel, se va contopi cu cartea. Și noi toți ne vom transforma în cărți. Poate există ceva mai plăcut decât să te plimbi prin orașul Tartu și să întâlnești o altă carte la colțul străzii, lângă cafeneaua Werner. Aceasta este viitorul pe care îl aștept peste 500 de ani. Nu pot să-mi imaginez ceva mai bun. De aceea, toate dezvoltările din ultimii ani nu ne lasă prea multe speranțe. Dar, având în vedere că ne vom transforma cu toții în cărți în viitor, nu ne rămâne decât să le dorim tuturor un an bun al cărților.
David Vseviov: noi toți devenim cărți în viitor
